National/International

Austria reintroduce fumatul în baruri și restaurante

  



 

Parlamentarii din Austria au votat o lege prin care permite fumatul în baruri și restaurante. 

 

O petiție semnată de 545.000 de oameni solicită ca noile modificări să fie anulate, dar acest lucru nu a avut niciun efect, relatează Madrid Journals, citat de Digi 24.

 

În localurile din Austria s-a interzis fumatul în timpul fostului guvern, de către coaliția social-democrată, și trebuia să intre în vigoare în luna mai.

 

Joi, Parlamentul a votat o lege prin care va fi anulată interdicția fumatului în localuri din mai, în ciuda opoziției grupurilor de sănătate și a unei petiții semnate de peste jumătate de milion de austrieci.

 

”Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în Europa modernă”, au declarat organizatorii petiției - Asociația Medicilor din Viena și Organizația Anticancer - care susțin că votul este ”un exemplu rău unic în Europa”.

 

Parlamentarii spun că barurile și restaurantele vor avea probleme din cauza interzicerii fumatului. 

 

Austria a fost supranumită ”Scrumiera Europei”, pentru că este una dintre puținele țări occidentale care nu a introdus încă o interdicție privind fumatul în spațiile publice. În Austria, 13.000 de oameni mor anual din cauza afecțiunilor provocate de fumat. Potrivit datelor furnizate de Eurostat, în țara din Alpi există și a treia cea mai mare proporție de fumători din Europa: 30%.

26-3-2018, 16:09
66 vizualizări
4 comentarii
Stelea26-3-2018, 19:43
.. austrieci inapoiati, ar putea sa se uite la Romania. Sa invete ce inseamna civilizatie. Nu jungla din Austria.
Ion A.27-3-2018, 2:28
chiar asa :)))
betivu27-3-2018, 8:47
Toata iarna am stat prin curti si in fata boldei cu tiagara si jinarsu, da sa se termine odata discriminarea si batjocora. iar despre madama Puscas-Cristea numai de rau!
@betivu27-3-2018, 10:52
Eu sper sa mai stai si la anul si peste tot si pe vecie daca se poate. Daca in vest se face un c**** nu inseamna ca trebuie sa il facem si noi. Nu va convine, nu mai fumati. Sa le dea Dumnezeu sanatate celor ce s-au gandit sa va scoata afara pe toti fumatorii sa nu mai intoxicati puburile si cluburile cu jegul vostru de miros.

Cele mai citite ştiri din National/International

142 vizualizări
22-10-2018, 20:58
”Legea împotriva lenei” este în vigoare» Vezi tot
135 vizualizări
22-10-2018, 15:17
Cum mergea Elena Udrea la serviciu când lucra la Cotroceni. Era scandalos» Vezi tot
63 vizualizări
3-9-2015, 14:51
”Perla rromilor” din Botoșani e consilier la cabinetul europarlamentarului clujean Daniel Buda» Vezi tot
34 vizualizări
7-10-2018, 21:48
Liberalii cer ”capul” lui Ludovic Orban, după referendumul la care şeful partidului a votat ”Da”» Vezi tot
18 vizualizări
19-10-2018, 20:37
Femeie prost crescută, făcută de râs după ce a aruncat gunoaie din mașină pe drum - VIDEO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?