Anonymous a publicat o listă amenințări de atentate din partea ISIS. FBI le ia în serios



Membrii grupării de hackeri Anonymous au publicat o listă cu atentate planificate de ISIS în mai multe locații din lume, iar oficialii FBI au confirmat că iau în serios atacul de la Philips Arena din Atlanta, unde duminică are loc Wrestling Survivor Series.

"FBI-ul este conştient de rapoartările legate de ameninţarea teroristă, care include evenimentele din Atlanta, Georgia. Luăm în serios toate ameninţările, nu avem informaţii specifice sau credibile despre un atac în acest moment. Avem, totuşi, notificări şi vom continua să colaborăm cu partenerii noştrii de drept şi cei din sectorul privat pentru a ne păstra comunitatea în siguranţă ", a comunicat agenţia, pentru Channel 2 Action News, potrivit Mediafax.

Hackerii au anunțat, sâmbătă, că au descoperit informații despre o serie de atacuri pregătite de ISIS pentru duminică, 22 decembrie, în mai multe zone ale lumii.

Iată lista cu locurile vizate de islamişti, potrivit Anonymous:

- Evenimentele de la Paris
- Wrestling Survivor Series, Atlanta
- Concert al trupei Five Finger Death Punch, Milano
- University Pastoral Day, Liban
- One Day One Juz, Indonezia
- Evenimentele Bisericii Catolice, "Hristos, Regele universului"

"Vrem ca întreaga lume să fie în siguranţă sau măcar acele persoane care au în plan să meargă în locurile indicate de noi. De asemenea, vrem ca gruparea teroristă Daesh (nr. denumirea arabă pentru Statul Islamic pe care jihadiştii o detestă) să afle că oamenii ştiu ce atacuri urmează şi să le anuleze, ceea ce îi va dezorienta pentru o perioadă", a transmis Anonymous.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a difuzat, joi seară, o nouă înregistrare video, ameninţând că următoarea ţintă a unui atentat va fi Casa Albă, sediul Preşedinţiei Statelor Unite, informează Fox News.

Comentarii Facebook