Amendă uriașă primită de Telekom România! Au întârziat portarea câtorva mii de numere


ANCOM anunță că a sancționat Telekom România cu 200.000 de lei, pentru nerealizarea portării a 1.232 de numere de telefon şi întârzierea procesului de portare pentru alte 4.941 de numere de telefon.

Ca urmare a unor plângeri venite atât din partea unor clienţi ai Telekom Mobile, cât şi din partea altor furnizori de telefonie, care sesizau împiedicarea sau întârzierea procesului de portare a unui număr semnificativ de numere, ANCOM a demarat un control. S-a constatat astfel că, în perioada 1 mai – 21 iulie 2017, Telekom Mobile nu a răspuns prin mesajul standard în cazul a 7.213 cereri de portare, fapt ce a determinat ca, până la data de 21 august 2017, să nu se realizeze portarea pentru 1.232 de numere individuale unice, respectiv să se întârzie portarea pentru alte 4.941 de numere individuale unice”, se arată într-un comunicat al Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Pentru încălcarea legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice, Telekom Romania Mobile Communications a fost amendată cu suma de 200.000 de lei, pe care va trebui să o achite către bugetul de stat.

ANCOM a primit pe parcursul acestui an un număr de 364 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfăşurarea procesului de portare către diverse reţele fixe sau mobile. Principalele probleme sesizate au vizat disfuncţionalităţi apărute în cadrul procesului de portare (cum ar fi nesincronizarea informaţiilor privind identificarea utilizatorilor sau netransmiterea unor mesaje între bazele de date), ceea ce a condus la prelungirea termenelor sau chiar la anularea proceselor de portare. O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat informaţii suplimentare privind stadiul procesului de portare.

Comentarii Facebook