Accident grav lângă de Vama Borş: Trei români au murit și 6 sunt răniţi

 

Un grav accident de circulație s-a produs în apropiere de vama Borș. În urma impactului au murit trei persoane, iar alte 6 sunt rănite.

 

Victimele se aflau într-un microbuz care se îndrepta spre România.

 

Consulatul General al României la Gyula are în atenţie accidentul produs în dimineaţa zilei de 25 iulie a.c. şi a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare. Potrivit informaţiilor disponibile momentan, accidentul s-a soldat cu decesul a trei cetăţeni români, precum şi cu rănirea altor şase cetăţeni români, care au fost transportaţi şi internaţi la spitale din proximitate”, precizează oficialii consulatului.

 

Toate cele nouă victime circulau la bordul unui microbuz care se îndrepta spre România. Până în prezent, circumstanţele în care s-a produs accidentul nu au fost clarificate. De asemenea, o echipă mobilă împreună cu şeful oficiului consular s-au deplasat în regim de urgenţă, la locul accidentului şi la spitalele din zonă pentru a acorda sprijinul necesar. Consulatul General al României la Gyula monitorizează cu prioritate cazul şi este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări”, transmite MAE.

 

Foto: MTI

Comentarii Facebook