A paralizat după ce a purtat o pereche de blugi ”skinny”

 

O femeie a ajuns în spital din cauza blugilor ”skinny”, conform presei locale citate de agenția DPA.

 

Femeia își ajuta o rudă să se mute, scrie publicația ”Sydney Morning Herald”. Când mergea spre casă, printr-un parc, tălpile și picioarele i-au amorțit și s-a prăbușit, a declarat neurologul dr.Thomas Kimber.

 

Nimeni nu a observat că a căzut și a rămas culcată acolo timp de mai multe ore”, a spus Kimber, co-autor al unui articol despre acest caz publicat în revista ”Neurology, Neurosurgery and Psychiatry”, citat de realitatea.net.

 

Femeia s-a târât până la drum și a oprit un taxi care a dus-o la Royal Adelaide Hospital, unde blugii i-au fost tăiați, menționează articolul.

 

Dr.Kimber a spus că pacienta dezvoltase un sindrom de compresie, blugii prea strâmți oprind alimentarea cu sânge a mușchilor gambei, iar ca răspuns la această stare, mușchii s-au umflat atât de mult încât au presat pe doi dintre nervii majori din partea de jos a piciorului, provocându-i slăbiciune și amorțeală a picioarelor.

 

După câteva zile mușchiul umflat și-a îmbunătățit condiția. Femeia a fost capabilă să meargă în mod independent când a părăsit spitalul, a precizat medicul citat de DPA.

Comentarii Facebook