A murit ”Piedone”! Bud Spencer era cunoscut românilor pentru rolurile sale de dur

 

Actorul italian Bud Spencer, cel care a dat viață personajului ”Piedone” s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani.

 

Bud Spencer, pe numele său real Carlo Pedersoli, a fost un actor și, iar în tinerețe, un înotător profesionist italian.

 

El a primit primul un rol într-un film în 1967, (Dumnezeu iartă... eu nu!), alături de Terence Hill. Cei doi devin faimoși și continuă să joace în 17 producții, între 1967 și 1994. Carlo Pedersoli a început de atunci să folosească pseudonimul Bud Spencer, inspirându-se din numele actorului american Spencer Tracy și al berii sale favorite, Budweiser.

 

Pentru români, el era cunoscut ca ”Piedone”, iar seria de filme cu Terence Hill a făcut furori în cinematografe înainte de Revoluție. Dintre filmele cele mai cunoscute enumerăm: Piedone, comisarul fără armă (1973), Comisarul Piedone la Hong-Kong (1975), Doi superpolițiști (1976), I se spunea Buldozerul (1978), Piedone africanul (1978), Par și impar (1978), Un șerif extraterestru (1979), Piedone în Egipt (1979), Toate mi se întâmplă numai mie (1980).

Comentarii Facebook