Image 1 of 3

National/International

A fost găsită ”vila lui Dragnea” din Mamaia, pe baza dezvăluirilor Rise Project

  



 

Jurnaliştii de investigaţii au găsit ”vila lui Dragnea” din Mamaia, cum o numesc și localnicii, care ar fi fost plătită de compania Tel Drum. 

 

Reporterii ”Adevărul” au găsit vila faraonică ce corespunde şi în realitate schiţelor cadastrale.

 

În dosarele Tel Drum de la Rise Project, s-a găsit un ”un proiect faraonic, mai înalt cu două mansarde decât palatul existent al socialistului-şef. Sunt cinci niveluri, casa liftului, iar releveele adună împreună 1.015 metri pătraţi utili”.

 

Este vorba despre o ”vilă privată în Mamaia", care are, aşa cum se vede în planurile respective, 13 camere, 12 băi, 4 bucătării etc., iar toată construcţia ar fi fost plătită de compania Tel Drum.

 

Dacă într-un capăt al străzii este chiar plaja, în celălalt capăt, printr-un sens giratoriu, strada D14 se leagă de şoseaua Mamaia-Năvodari care a fost modernizată, începând cu anul 2014, de o asociere de firme din care a făcut parte şi Tel Drum. Valoarea proiectului s-a ridicat la 57.749.380 de lei, fondurile provenind de la Uniunea Europeană, prin Ministerul Dezvoltării. Lucrarea a fost executată de asocierea SC Teldrum SA, SC Imob Lux Construct şi SC Specialist Consulting, care au câştigat licitaţia pentru lărgirea bulevardului.

 

Potrivit Rise Project, ”Nicoleta Pene, director comercial la Tel Drum, a păstrat facturi, devize de plată, negocieri cu firme de amenajare interioară şi socoteli de mână cu lucrări, perioade şi costuri. Până pe 4 septembrie 2010, de exemplu, nota că, dintr-un avans de 200.000 de lei, a cheltuit 163.850 pe termoizolare terase, casa liftului, nişte finisaje la etajul 4, faţadă, instalaţie electrică şi balustrade metalice”.

 

În zonă, oamenii de pe strada D14 nu ştiu despre Tel Drum sau cine a plătit construcţia, dar afirmă că aceea este ”casa lui Dragnea", chiar dacă nu l-au văzut pe acolo. ”Cine ştie cui i-a dat-o să se folosească de ea”, ne spune o femeie râzând. Altă doamnă spune că sunt mai multe persoane care deţin apartamente în ”vila lui Dragnea”.

8-11-2018, 14:52
745 vizualizări
0 comentarii

Cele mai citite ştiri din National/International

110 vizualizări
16-11-2018, 12:17
Black Friday 2018. Topul celor mai scandaloase întâmplări» Vezi tot
82 vizualizări
16-11-2018, 18:02
Ecaterina Andronescu e OFICIAL noul ministru al Educației» Vezi tot
37 vizualizări
15-11-2018, 11:56
La un curs anticorupție, un primar a furat peria de curățat pantofi din holul hotelului - VIDEO» Vezi tot
31 vizualizări
15-11-2018, 13:08
Cele mai criminale zodii din România, conform unui Studiu al Parchetului General» Vezi tot
24 vizualizări
15-11-2018, 11:03
Reacția golănească a protestatarului Mihai Dide la moartea jandarmeriței din Suceava» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?