A DEMISIONAT și primarul Cristian Popescu Piedone

 

Primarul Cristian Popescu Piedone și-a depus și el demisia din funcția de primar al Sectorului 4, după incendiul de la Clubul Colectiv.

 

Demisia va fi validată de Consiliul Local, iar în locul lui va fi numit un viceprimar.

 

Sper ca vidul legislativ şi carenţele administrative să tragă un semnal de alarmă, de la cel mai simplu funcţionar, până la cel mai înalt for legislativ. Poate că atunci când mii de oameni ies în stradă să-ţi ceară să pleci şi alte mii cer acelaşi lucru pe reţelele de socializare, e bine uneori să asculţi. Îmi asum această vină morală, cât despre cea legală, voi lăsa Justiţia să îşi spună cuvântul”, a afirmat Cristian Popescu Piedone, într-un comunicat de presă.

 

Sunt şi eu tată şi mă doare sufletul când mă gândesc la durerea celor care sunt nevoiţi acum să-şi îngroape copiii sau să tremure lângă patul de spital, sperând ca ei să se facă bine. Condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere şi sănătate celor care se luptă în aceste clipe pentru viaţă”, se mai arată în comunicat.

 

De asemenea, vreau să îmi exprim părerea de rău pentru reacţiile din primele clipe de după tragedie. Îmi dau seama acum că nu era momentul cel mai potrivit să vorbesc despre acte. Mărturisesc, însă, că motivul pentru care am făcut-o nu a fost pentru ca să îmi salvez pielea, ci din dorinţa de a clarifica lucrurile cât mai repede, de a informa publicul despre documentele firmei care deţinea Clubul Colectiv, din punct de vedere al competenţelor Primăriei Sectorului 4. Poate că am ieşit uneori prea des la tv, dar am fost mândru de ceea ce am reuşit să fac împreună şi pentru bucureştenii mei, locuitori ai Sectorului. Poate că alteori am fost prea gălăgios, prea ferm, prea hotărât, dar am făcut-o din cauza temperamentului meu impulsiv, supărat pe situaţiile intolerabile”, a continuat Cristian Popescu Piedone.

 

Le cer iertare şi celor care cred că am greşit, dar vreau să ştie că am luptat mereu şi pentru ei. Am vrut totdeauna să asigur un trai sigur, sănătos şi civilizat cetăţenilor din Sectorul 4. Poate că m-am implicat în prea multe lupte, poate am dus bătălii pe prea multe fronturi şi am scăpat din vedere lucruri cu adevărat importante. Cer iertare familiei mele pe care de multe ori am neglijat-o şi îi rog pe cei dragi să mă ierte, dacă au avut de suferit din cauza mea", se mai arată în comunicat.

Comentarii Facebook