S-a reziliat contractul pentru un tronson din Autostrada Transilvania, dintr-un motiv incredibil

 

Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a reziliat contractul de construire a 10 km din Autostrada Transilvania pentru că de 12 luni nu au fost expropriate terenurile necesare.

 

Șeful CNADNR, Călin Homor, a explicat pentru Hotnews.ro că ”pe Câmpia Turzii - Târgu Mureș avem patru constructori, însă un lot, din păcate, s-a reziliat. Noi am încercat să-l resuscităm, dar nu am găsit înțelegere. Va fi relicitat”, a spus Homor.

 

În urmă cu o săptămână tot el afirma că cei trei constructori ar dori rezilierea, deoarece CNADNR nu a dat până la acel moment ordinul de începere a lucrărilor. ”Ordinul de începere este o etapă imediat ulterioară, dar care nu se poate da fără autorizația de construire”, spunea Homor.

 

Problema este că nici autorizația de construire nu poate fi dată fără dovada deținerii terenurilor necesare. În luna martie CNADNR anunța că exproprierile sunt îngreunate de ”lipsa documentelor de proprietate și identificarea greoaie a proprietarilor terenurilor supuse exproprierii (lipsa planuri parcelare, suprapuneri de proprietari pe aceleași terenuri, etc.)”.

 

Unul dintre motivele rezilierii poate fi și prețul extrem de mic licitat de cele trei firme constructoare, toate din Galați, lipsite de experiență în realizarea de autostrăzi. Pentru 4,5 kilometri de autostradă și 4,7 drum legătură, firmele Lemacons, Vega și Arcada au cerut doar 179 milioane lei, adică 4,4 milioane euro pe kilometri, în condițiile în care asocierea Strabag - Straco a cerut pentru lotul alăturat, lung tot de 10 kilometro, suma de 5,6 milioane euro pe kilometru, mai anunță Digi 24.

Comentarii Facebook