Românii pot denunța clauzele abuzive ale băncilor începând cu 1 octombrie


Românii vor putea să denunță în sfârșit să denunțe clauzele abuzive ale băncilor. Începând cu data de 1 octombrie românii vor putea denunța clauzele abuzive ale contractelor de prestare servicii, inclusiv cele bancare, pentru că proiectul de ordonanţă de urgenţă, iniţiat de Ministerul Justiţiei, care amâna până în februarie 2014 NU a fost aprobat de Guvern.

"Guvernul a discutat acest proiect, dar a decis să nu îl aprobe şi să nu mai amâne posibilitatea denunţării clauzelor abuze", au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.Potrivit acestora, decizia a fost luată în urma unei discuţii cu caracter inclusiv politic în şedinţa de guvern.

Guvernul a decis, la începutul anului, aă amâne până la data de 1 iulie, prin ordonanță de urgență, articolul din Codul de procedură civilă care oferă posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să denunţe în instanţă clauzele abuzive şi să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare.

Amânarea a intervenit la solicitarea expresă a misiunii FMI, care a motivat decizia prin faptul că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar.

O astfel de condiţionalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenţie din anul 2010, când experţii internaţionali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga băncile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.

Comentarii Facebook