România atrage fonduri europene numai pe HÂRTIE! VEZI ADEVĂRATELE CIFRE

 

România atrage fonduri europene numai pe hârtie și în documentele guvernanților. Cifrele arată mai rău decât cea mai pesimistă prognoză.

 

Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu 0,44% în iulie, de la 36,03 în iunie la 36,47 în prezent. În primele 7 luni din 2014, s-a reuşit atragerea a 20% din ţintele anunţate de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, la începutul anului şi păstrate în rectificarea bugetară!

 

România a atras în luna iulie 85 de milioane de euro pe trei dintre cele şapte programe operaţionale: POS Mediu, PO Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi PO Asistenţă Tehnică, potrivit Ziarului Financiar.

 

Absorbţia curentă (declaraţiile de cheltuieli transmise la Comisia Europeană) a crescut cu 0,44% în luna iulie, ajungând la 36,47% (7,006 miliarde de euro), faţă de 36,03% (6,921 miliarde de euro) la sfârşitul lui iunie.

 

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, anunța în ianuarie că România va atrage, în 2014, 2,8 miliarde de euro din fondurile structurale.

 

Până la finele lunii august, a fost accesată suma de 576 milioane de euro, adică 20% din cea propusă.

Comentarii Facebook