Jidvei vinde must românilor care vor să-și facă vin acasă (P)


În urmă cu patru ani, compania Jidvei, cel mai mare producător român de vinuri, a lansat campania „Vin de casă din must de la Jidvei”, o inițiativă menită să contribuie la promovarea și transmiterea tradițiilor naționale de producere a vinurilor de casă, parte a unei moșteniri culturale de secole. Ediția de anul acesta a campaniei aduce mai multe elemente de noutate, printre care adăugarea celui de-al treilea sortiment de must, mustul roze.

Ca răspuns la nevoile identificate în comunitatea producătorilor de vin de casă și totodată pentru a încuraja păstrarea tradițiilor de producere a vinului de casă moștenite din generație în generație, compania Jidvei a introdus anul acesta mai multe facilități legate de distribuție și modalități de livrare. Astfel, mustul poate fi comandat și livrat acum în 15 județe, față de 12 anul trecut, și în premieră în București și Ilfov. La fel ca în fiecare an, specialiștii companiei Jidvei vor fi alături de gospodari cu sfaturi, recomandări și informații utile pentru obținerea celui mai bun vin de casă.

„Datorită modificărilor climatice, anul 2018 este mai mult ca sigur un an de referință pentru viticultura din Transilvania. Temperatura medie orară mai ridicată cu 4 grade față de media multianuală a adus Podgoria Târnavelor în zona optimă pentru cultivarea viței-de-vie, remarcându-se variații de temperatură specifice influențelor climatului continental. Rezultatul asocierii acestor factori climatici este strugurele ideal pentru vinuri de o calitate deosebită, vinuri cu arome puternice asigurate de temperaturile acumulate, dar în același timp delicate și proaspete datorită regimului hidric echilibrat. Rezultatul bilanțului termic din acest an este benefic întrucât acumulările de zaharuri și arome vor atinge pragul optim în ultima decadă din august, astfel că anul acesta o să degustăm vinul cu două-trei săptămâni mai devreme”, a spus Ioan Mărginean, director tehnic Jidvei.

La fel ca în anii precedenți, cantitatea minimă de must care poate fi comandată este de 100 litri, la prețul de 4,5 lei/l, urmând ca, odată cu începerea campaniei de recoltare, cantitățile de must să fie livrate în cele mai bune condiții în localități din județele Alba, Sibiu, Mureș, Cluj, Brașov, Hunedoara, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Harghita, Covasna, Prahova (până la Câmpina), Gorj, Dâmbovița, Neamț, Ilfov precum și București.

În cadrul acestei campanii, Jidvei pune la dispoziția celor care doresc să își producă singuri vinul, în propria gospodărie, must deburbat din soiurile Fetească Regală cu Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc și must roze, calitatea acestora fiind garantată prin declarația de conformitate care însoțește orice livrare.

„Mustul de Jidvei este trecut printr-un proces de deburbare (limpezire), ceea ce face ca drojdia rezultată în urma procesului de fermentare să fie într-o cantitate mai mică. Acesta este un element esențial întrucât în gospodărie, după zdrobirea strugurilor, procesul de filtrare este unul greoi și, de cele mai multe ori, cu rezultate slabe din punctul de vedere al calității. Deburbarea este un procedeu foarte important prin care se elimină din musturile obținute o serie de compuși care nu sunt necesari în vinul finit, cum ar fi: resturi de praf sau de pământ, ușoare frânturi de pieliță sau de ciorchine. Procedeul cel mai des folosit de noi este deburbarea gravitațională, tehnică pe care o aplicăm datorită tehnologiei moderne pe care o deținem”, explică dr. chimist Ioan Buia, directorul complexului de vinificație Jidvei.

Perioada de preluare a comenzilor este 16 iulie – 20 august 2018, acestea putându-se realiza telefonic, la numărul 0755.70.60.00 (apel cu tarif normal) sau prin completarea formularului de comandă disponibil pe site-ul www.mustdejidvei.ro.

 

 


Micii producători de vinuri care în campania „Vin de casă din must de la Jidvei” de anul acesta vor achiziționa minimum 250 kg de must își vor putea înscrie vinurile în concursul cu același nume, care se va desfășura în primăvara anului viitor. Toate probele care vor fi trimise și acceptate în concurs vor fi jurizate de către degustători autorizați A.D.A.R, dar și degustători amatori din rândurile micilor gospodari, demers ce vizează educarea, încurajarea și creșterea implicării participanților în timpul concursului.

Despre Jidvei

Grupul Jidvei (www.jidvei.ro), cel mai mare producător de vin din România, deține cea mai mare plantație viticolă din țară și cea mai mare podgorie din Europa cu proprietar unic, având 2.500 de hectare de viță-de-vie și crame dotate cu cele mai performante echipamente, situate la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu.

În zona DOC „TÂRNAVE” – sub denumirea JIDVEI, se produc unele dintre cele mai apreciate vinuri și spumante românești, calitatea acestora fiind confirmată an de an de medaliile obținute la competiții internaționale. Vinurile de Jidvei au fost distinse în ultimii ani cu peste 300 de medalii în cadrul celor mai prestigioase concursuri de profil din lume.

Comentarii Facebook