Guvernul ar vrea să listeze Hidroelectrica şi Electrica la bursa din Londra

 

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Londra, că în 2014 este posibil ca Hidroelectrica și Electrica să fie listate pe bursă londoneză, asemenea Romgaz.

 

Dacă această poveste (listarea Romgaz, n.r.) se va dovedi de succes, cu siguranţă vom privi înainte şi la anul ne vom întoarce din nou aici cu Hidroelectrica, Electrica, cu alte companii publice româneşti şi sper că astfel să dăm un mesaj important şi puternic investitorilor străini că România este deschisă către lume şi că noi avem un potenţial pe care nu l-am folosit până acum”, a spus Ponta, la Londra, unde a asistat la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra cu acţiunile Romgaz (SNG) vândute sub formă de certificate de depozit (GDR).

 

Acţiunile Romgaz sunt listate de marţi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi tot marţi au început şi tranzacţiile cu certificatele de depozit pe piaţa de la Londra.

Comentarii Facebook