Băncile vor fi obligate să furnizeze ANAF, din OFICIU, tranzacțiile bancare ale tuturor firmelor

 

Băncile vor fi obligate să furnizeze ANAF, din OFICIU, ”rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea”, se arată într-un proiect de modificare a legislației inițiat de Ministerul Finațelor.

 

Potrivit Notei de fundamentare, prin proiectul de OUG se propun următoarele modificări/completări/măsuri:

A. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: reglementarea obligaţiei instituţiilor de credit de a comunica, în mod automat, lunar, organelor fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea. Măsura prezintă avantajul constituirii, la nivelul ANAF, a unei baze de date care să fie valorificată atât în scopul identificării evaziunii fiscale (venituri nedeclarate), cât şi în scopul eficientizării activităţii de executare silită (prin poprire)”, se arată în proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul procedural fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale.

 

Avocatul clujean Ciprian Păun a explicat unde se va ajunge cu această prevedere.

 

Se modifica CODUL DE PROCEDURA FISCALA! DIN OFICIU BANCILE VOR TREBUI SA COMUNICE TOATE RULAJELE SI OPERATIUNILE DE PE CONTURILE TUTUROR CONTRIBUABILILOR ANAF! Deci, ANAF va avea acces la toate datele bancare ale contribuabililor! In prezent bancile primesc aceste informatii LA CEREREA ANAF in procedurile legale de investigare a contribuabililor. Astfel, ANAF va avea acces inclusiv la conturile contribuabililor onesti si corecti, avand drept de vizualizare a tranzacțiilor si rulajelor sau de a afla daca o persoana are sau nu deschisa o cutie de valori la acea banca CHIAR DACA PERSOANA NU ESTE INVESTIGATA FISCAL!”, a explicat avocatul clujean Ciprian Păun, pe contul lui de Facebook.

 

Casele de marcat din România nu vor mai folosi role de hârtie, ci cu un jurnal electronic. De asemenea, plătitorii de taxe vor fi premiaţi printr-o loterie.

Comentarii Facebook