Autostrada Transilvania chiar duce nicăieri! După 4 ani se lucrează, în final, și la podul peste Someș - VIDEO

 

Constructorii au început, după 4 ani, lucrul la podul peste Someș, care să lege Autostrada Transilvania (tronsonul Câmpia Turzii - Gilău de Gilău - Nădășel).

 

În sfârșit, după o rușine națională de care suferim de 4 ani de zile, putem să vă arătăm că au început lucrările la ciotul de 800 de metri din Autostrada A3 care trebuie să conecteze tronsonul Gilău-Câmpia Turzii de lotul-muzeu Gilău-Nădășelu care este deja finalizat (vă vom prezenta în curând imagini aeriene).

 

Pe 27 octombrie a fost dat ordinul de începere și s-a predat amplasamentul către constructor (Tirrena Scavi). Conform contractului, proiectul ar trebui să fie gata la finalul lunii august 2018”, precizează cei de la Asociația Pro Infrastructură.

 

În premieră au fost prezentate și primele cadre din aer cu lucrările (incipiente în acest moment).

 

Pentru acest viaduct trebuie turnați stâlpii de susținere, iar apoi vor fi folosite grinzile din beton aduse acolo de pe vremea Bechtel. Americanii care au făcut tronsonul Turda - Gilău ar fi trebuit să realizeze și podul peste Someș, dar contractul a fost reziliat și nimeni nu i-a mai obligat. 



Comentarii Facebook