Divertisment

Zilele recoltei, la Cluj-Napoca, în acest weekend

  





Primăria Cluj-Napoca anunță că organizează,în acest final de săptămână, în colaborare cu Asociația Produs de Cluj și Consiliul Județean Cluj, evenimentul „Zilele Recoltei”, ajuns la a cincea ediție.

Evenimentul se va desfășura între 15 și 17 septembrie 2017, pe platoul Sălii Sporturilor ”Horia Demian”.

Manifestația Zilele Recoltei este una dintre cele mai așteptate și apreciate manifestări expoziționale din municipiul nostru, aici îmbinându-se în mod fericit târgul de produse de sezon, cu obiectele de artizanat și cu folclorul de bună calitate. Ceea ce ne dorim este ca acest eveniment să întrunească acordul celor cărora li se adresează: producători și vizitatori ai târgului și ne bucurăm să putem oferi acestora un spațiu în care cuvintele de ordine sunt calitatea și tradiția, termeni care se bucură de un tot mai mare respect în rândul cetățenilor”, a precizat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Timp de trei zile vom onora munca micilor fermieri clujeni și vom oferi gospodinelor prilejul să-și umple cămările cu conservele necesare peste iarnă. Și-au anunțat prezența peste 200 de expozanți, întreprinzători clujeni, care vor oferi vizitatorilor produse care le sunt arhicunoscute, de la ceapa de Mihai Viteazul, cartofii de Râșca sau legumele din Jucu și din Câmpia Transilvană, până la mai tinerii viticultori, apicultori, pomicultori ori producători de dulcețuri, sucuri naturale, ceaiuri și dulciuri de casă. Suntem încântați că prin această sărbătoare a recoltei putem veni și noi în sprijinul acestor întreprinzători, ei fiind unul din cele mai puternice motoare ale economiei locale și demni ambasadori ai județului nostru oriunde au fost prezenti și și-au expus produsele”, a declarat și Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Vizitatorii târgului vor avea parte zilnic nu doar de surprize culinare, ci și de spectacole folclorice susținute de artiști consacrați, dar și de tinere talente care au pășit pe calea afirmării.

De asemenea, vor fi organizate evenimente speciale și pentru cei mici, cum ar fi atelierul de sculptură în fructe și legume sau spectacolul de magie. Totodată, în incinta târgului va funcționa un parc de distracții.

iulius 600x90.jpg
13-9-2017, 14:13
67 vizualizări
0 comentarii

Cele mai citite ştiri din Divertisment

27 vizualizări
7-12-2017, 15:49
Antonia, GOALĂ la Gala Elle Style Awards 2017 - FOTO» Vezi tot
26 vizualizări
16-11-2010, 21:38
Delia Matache, intr-un film porno alaturi de Edi Iordanescu! Artista nu este la prima "aparitie" - VIDEO si FOTO» Vezi tot
25 vizualizări
8-12-2017, 17:13
Pro TV nu mai difuzează serialul ”Las Fierbinți”, în semn de doliu. E vizată și emisiunea ”Vocea României”» Vezi tot
20 vizualizări
20-11-2010, 11:40
Vezi o parte din filmul porno cu Delia Matache si Edi Iordanescu - VIDEO» Vezi tot
17 vizualizări
8-12-2017, 9:00
Crăciun și Revelion la Pensiunea Sarea-n Bucate de lângă Salina Turda! (P)» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?