Image 1 of 39

Divertisment

Zilele Clujului 2017: Peste 250.000 de participanți, clujeni și turiști

  
  



 

Cea de-a 7 -a ediție a Zilelor Clujului a adunat un total de 250.000 de participanți la cele peste 100 de evenimente în peste 30 de locuri din oraș.

 

În perioada 25-28 mai 2017 s-a desfășurat festivalul de suflet al clujenilor, ”Zilele Clujului”, care a avut în acest an tema “Clujul se conectează”. Festivalul a adus împreună peste 250.000 de clujeni și turiști în cele 4 zile ale ediției, la cele 5 scene, în 30 de locuri din oraș. 

 

Evenimentul a reușit să atingă un standard de calitate ce reflectă orașul căruia îi este dedicat și care a fost apreciat ca atare de public. Reușita ediției s-a datorat în primul rând implicării a peste 50 de parteneri din toate domeniile. Instituții de cultură, organizatori de evenimente, asociații, organizații din societatea civilă, companii din mediul privat și peste 150 de voluntari s-au alăturat în acest an Primăriei Cluj-Napoca pentru a contura împreună o ediție de succes a Zilelor Clujului. 

 

La această ediție, publicul a avut la dispoziție o aplicație dedicată festivalului, dezvoltată de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu echipa Appy.ro, care a permis participanților să aibă programul la îndemână, pe telefonul mobil, pe tot parcursul evenimentului. 

 

Printre activitățile desfășurate se numără: teatru, concerte live, seară de muzică clasică, activități sportive, gastronomie, ateliere de creație, cursuri de gătit sau de dans, proiecții de film, dezbateri, animație stradală, expoziții, scenete istorice și multe altele.

 

Cum a fost la Zilele Clujului 2017:

 

Joi, 25 mai, în Piața Unirii -  în punctul zero al orașului s-a dat startul Zilelor Clujului cu piesa de teatru “Insula” după Gellu Naum, pusă în scenă de Teatrul Național Cluj-Napoca. Tot în Piața Unirii,vineri, 26 mai, sute de elevi din cadrul mai multor școli din Cluj-Napoca au transformat banalele găleți de curățenie în instrumente de percuție în cadrul proiectului ”Children of Music in a Young Famous Orchestra Experience” - cel de al patrulea eveniment de construcție comunitară dedicat copiilor la Zilele Clujului, cu participarea dirijorului Vlad Agachi și a orchestrei sale de tineri, ”Young Famous Orchestra”.  Invitații speciali au fost Ilinca Băcilă și Alex Florea, reprezentanții României la Eurovision și Katya, câștigătoarea concursului Next Star. La finalul concertului copiii au avut parte de o surpriză: confetti și baloane colorate au invadat Piața Unirii. Au urmat concerte ale trupelor și artiștilor: Arpy & Zip Band, Direcția 5, Ilinca Băcilă și Alex Florea, Alternosfera, Zdob și Zdub. Seara s-a încheiat cu un video mapping spectaculos în premieră pe clădirile din Piața Unirii la Zilele Clujului.

 

Sâmbătă, 27 mai, pasionații de muzică clasică au avut șansa să asculte Academic Bigg Dimm a' Band Feast. În aceeași seară a avut loc Gala Operelor: Opera Română din Cluj-Napoca și Opera Maghiară pe aceeași scenă, iar în premieră la această ediție, Carmina Burana: Filarmonica de Stat Transilvania & Baletul Operei Naționale Române Cluj-Napoca alături de: Diana Țugui, Ștefan von Korch, Florin Estefan, Dirijor: David Crescenzi. Un spectaculos foc de artificii a încheiat glorios seara de muzică clasică. 

 

Cea de-a 4-a zi a Zilelor Clujului a fost dedicată iubitorilor de folclor și tradiției, pe scena din Piața Unirii urcând duminică cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară, dar și numeroase ansambluri folclorice.

 

Parada Zilelor Clujului a fost plină de culoare și efervescență, dar și invadată de fericirea suporterilor echipei U-BT Cluj-Napoca, noua Campioană a României la baschet masculin, care a sărbătorit victoria în acest cadru, alături de clujeni.

 

Vineri, 26 mai 2017,  la Cinema Florin Piersic s-a desfășurat Gala Cetățenilor de Onoare ai Municipiului Cluj-Napoca.  Cu această ocazie au fost omagiate mari personalități cărora le-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca. Este vorba despre: Florin Bercean (antrenor judo), Simona Marcela Richter (antrenor judo), Ioan Taloș (etnolog, folclorist), Alexandru Rotar (profesor universitar), Ion Mureșan (poet), Lorant Szentagotai (medic), Onufrie Vințeler (filolog, lingvist), Niculae Stăncioiu (medic – titlul acordat postmortem), Grigore Leșe (artist și cercetător al folclorului), Cornel Brudașcu (pictor), Irina Petraș (critic literar).

 

Gala s-a încheiat cu un recital al maestrului Grigore Leșe, acompaniat de Marius Vernescu.

 

În Piața Muzeului clujenii au găsit o atmosferă boemă, contemporană, creată de muzica acustică, de instrumentele de muzică clasică ce au acompaniat muzica DJ-ilor, de luminile arhitecturale care au dat culoare locului după ce s-a înserat și nu în ultimul rând, de artiștii clujeni (soliști talentați, proiecte muzicale originale, DJ etc.)

 

Barbarossa, trupa care are la bază stilul de percuție brazilian, a creat  momente deosebite pe tot parcursul festivalului, în puncte cheie ale orașului, prin sunetul tobelor și a celorlalte instrumente.

 

Pe strada Potaissa au fost deschise Tabăra Antică și Tabăra Medievală, unde vizitatorii au putut să participe la activități interactive și ateliere de meșteșuguri care se practicau în urmă cu mii de ani în vremurile istorice ale Clujului. Astfel, Zidul Cetății a găzduit demonstraţii de lupte, ateliere de pielărie, fierărie, olărit, ceramică, țesătorie, fierărie, teatru, scenete, dansuri medievale, spectacol de jonglerii cu focul. 

 

Strada Mihail Kogălniceanu a fost împânzită de centrele culturale care au alcătuit Festivalul Multiculturalității, unde trecătorii au avut posibilitatea să afle tradițiile și obiceiurile specifice diverselor popoare. Tot aici, gurmanzii s-au bucurat de preparatele alese din cadrul Festivalului Internațional Culinar. În această zonă a avut loc și tradiționala Promenadă a Cărților.

 

Serile de pe str. Mihail Kogălniceanu s-au încheiat cu concerte de muzică live oferite de trupe clujene. Printre acestea se numără: Incognito, Take Five Band, Trupa Reea, Score Band, dar si Voltaj Academy, Rock Academy și The Beat School. 

 

Sâmbătă seara, pe strada Iuliu Maniu a avut loc Midnight Snack – o cină a comunității organizată la o masă lungă de 100 de metri, la care cei care au participat și-au împărtășit din experiențele petrecute la Cluj-Napoca.  

 

Strada Andrei Șaguna a fost strada cu Farmec a orașului, timp de două zile. Recitaluri de jazz, canțonete, percuționiști, pictori și statui vivante au animat strada Andrei Șaguna sâmbătă, 27 mai și duminică, 28 mai în cadrul proiectului ArtStreet, realizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociația Fapte.

 

În cadrul Zilelor Clujului, la cinematograful Dacia au avut loc Zilele Mănășturului cu diferite activități și ateliere. Evenimentele au fost organizate de Inițiativa La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur și Asociația ColectivA. Astfel, organizatorii au pregătit, în colaborare cu locuitorii cartierului Mănăștur, activităţi dedicate copiilor, tinerilor, dezbateri de cartier, concerte live, teatru şi multe altele. 

 

Un loc interesant a fost Parcul Cetățuie unde, în cadrul Beard Brothers Community Corner, au avut loc diferite activități sportive, face painting, jocurile copilăriei, ateliere, luptă în costume sumo, biblioteca vie, baloane cu făină, baloane cu apă, Pac Man, cursă pe picioare de lemn, zonă de relaxare, iar seara concerte și voie bună. 

 

Pe Platoul Cetățuii echipa Reactor de creație și experiment a pus în scenă piesa de teatru “Proteine Fluorescente”. În același loc, sâmbătă seara, filmul “Usturoi”, proiectat în prezența actorilor și producătorilor, s-a bucurat de un public numeros.

 

În Parcul Central, Centrul de cultură urbană Casino a găzduit un concert-spectacol, „Ocolul Pământului în 21 de melodii”, dar și expozițiile „Clujul are farmec” și „Podurile Clujului”, precum și petrecerea Alandala, la care au socializat și s-au bucurat de muzică sute de tineri.

 

Tot în Parcul Central au avut loc concomitent mai multe evenimente distractive, culturale și interactive. The Fun Zone a devenit un loc așteptat an de an de clujeni, în special de copii (escaladă, tiroliană, sumo, tir cu talere). Mii de clujeni și turiști s-au bucurat de atelierele pentru copii, ateliere de origami, pictură, plimbări cu canoe pe lacul Chios, Campionatul național de street workout, Parada Automobilelor Retro, teatrul Reactor pentru copii, activități asistate de câini, terapie prin artă, echitație etc.

 

În Parcul Etnografic "Romulus Vuia" a avut loc expoziția foto: Pădurea Hoia-Baciu văzută prin ochii cercetătorilor, clujenilor, a echipei Hoia-Baciu Project și a fotografului Cosmin Giurgiu

 

De asemenea, în premieră filmul documentar „The Hoia-Baciu Forest – Truth or Legend?” a fost proiectat în pădure.

Stiri de Cluj 600x90px.jpg
29-5-2017, 17:02
74 vizualizări
13 comentarii
sile30-5-2017, 12:47
Banuiesc ca tot Bocila a iesit erou si aici...Deci totusi cat a platit Primaria pentru aceste asazise Zile ? Adevaratele probleme ale Clujului sunt Memorandumului si, La Gara!
razvan30-5-2017, 9:12
~250000 (4 zile) participanti cumulati, inca un pic si ajunge Untoldu'...Deci se poate :).
hm !30-5-2017, 6:25
Turistii au fost neamurile taranilor aciuati in oras din toate 'rachitele' din jur . Mirosea probabil a ciorapi nespalati .
Bravo29-5-2017, 21:26
Bravo domnule Boc. Au fost niste zile memorabile. Ne-am simtit extraordinar
trecator29-5-2017, 19:42
Sunt curios, cat a platit Primaria pentru aceste Zile ale Clujului? Oare milionul de Euro nu era mai bine sa fie directionati catre altceva mai util? Spitale, o cresa, o gradinita, scoli, poate o asfaltare de drum neasflatat, asflatarea zonei sapate si lasate asa de peste o saptamana, zona pasaj Marasti- a. Valicu, etc, etc. Am vazut multi studenti, tineri studiosi veniti probabil din toata tara care beneficiaza de transport CTP gratuit, CFR gratuit, burse, oare din banii cui? Nu al celor ce producem si ne platim taxele atat fata de Primarie cat si fata de ANAF si Bugetul Consolidat? Sunt de asemena care sunt firmele care au organizat asta, cat au facturat si cat a costat in realitate. Cati bani au luat artistii care au incantat pe aceaiasi ajutorati? Si peste toate astea, de fapt tot noi fraierii platitori am stat blocati in trafic cu masinile, in autobuze si nu am fost nici macar intrebati daca ne place ori nu galagia si ci9rcul din zona centrala. Sper ca odata si odata sa se faca o ancheta al acestor tot mai multe circuri, ascunse sub denumiri care mai decare mai nevinovate, gen maraton, raqliu, festival, etc.
ion sparleanu29-5-2017, 20:48
esti jalnic si frustrat.te poti muta oricind intr-una din miile de localitati unde nu se intimpla nici o data nimic.a fost foarte frumos.si apropo si noi platim taxe si impozite .
razvan30-5-2017, 9:07
Pannis et circenses ;)
trecator30-5-2017, 9:53
Ioane, eu ma pot muta oriunde in lumea asta si fara sugestiile tale insipite. Si apropo' ce taxe platiti voi, studentii studiosi, viitorul patriei noastre? Nu ma refer la taxa de intrare in Club ori taxa de camin, taxa bratara Untold, taxa inclusa in acciza de alcool sau tigari, ma refer la taxe de exemplu cat platiti la CASS? e doar un exemplu cum va sustinem noi in carca, despre taxe si impozite locale nici nu ma gandesc. Hai plimba ursul ca va venii momentul cand o sa va dati cu capul de pereti ca ati venit la Cluj, cat de repede.
@trecator30-5-2017, 9:54
Ce ai ma? Cum sa nu faca...n ai vazut la Corni ce s-a intamplat ca nu a facut primarul pretrecerea de revelion?!?
Dan29-5-2017, 19:03
Programul a fost exceptional. Partea cu mancarurile traditionale a fost jalnica. Trebuie sa asteptam Zilele Culturii Maghiare sa poti manca ceva romanesc. Au fost numai mancaruri asiatice,Chiar si cantina primariei a iesit cu un meniu de toata jena. Nu ai avut ce manca daca nu esti adept sushi, nachos,pui cu sos chinezesc, totul cu condimente asiatice. Era f greu sa vina cu carnati, gratare, mamaliga romaneasca cu branza si smantana. La capitolu mancare a fost mult sub asteptari. Numai restaurantele asiatice si arabe pot oferi mancare la asemenea evenimente?
Pavel29-5-2017, 20:09
Nu stiu unde ai fost, dar eu am mancat duminica fripturi, ciolan afumat, guyas etc
Dan30-5-2017, 8:36
Am fost chiar duminica pe Kogalniceanu. Tare ma mir ca ai gasit fripturi,ciolan,.. Norocosule. dar ti se pare normala abundenta de mancare asiatica, nicidecum traditionala romaneasca, ungureasca?
La Casa mai vindea ceva cat de cat normal, era o coadaaaa!!!
cincu @Dan30-5-2017, 12:52
Scuza-ma, dar ungureasca nu e asiatica? Deci despre ce vorbim?

Cele mai citite ştiri din Divertisment

418 vizualizări
21-8-2017, 14:48
Clujul e campion în România: Cea mai mare creștere a numărului de turiști pe primele 6 luni» Vezi tot
363 vizualizări
21-8-2017, 21:31
Samuel L. Jackson şi fostul baschetbalist Magic Johnson, confundaţi cu imigranţi în Italia» Vezi tot
243 vizualizări
18-8-2017, 18:40
Nuntă în Mănăștur, între blocuri. Manele și scene desprinse din anii 1990 - VIDEO» Vezi tot
241 vizualizări
21-8-2017, 11:52
Jennifer Aniston a vorbit despre mișcarea ”Free the Nipple”» Vezi tot
97 vizualizări
22-8-2017, 11:43
Spectacol cu Ioan Isaiu și Sorin Misirianțu, la Festivalul Internațional de Teatru de la Turda» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Ce preferați, Untold sau Electric Castle?