Vacanță la KUSADASI! Stațiunea vă deschide poarta spre minunatele orașe antice EFES, PRIENE, MILET și DIDIM - FOTO

 

KUSADASI oferă turiștilor pasionați de istorie posibilitatea de a vizita minunate orașe antice, locuri unice în lume. EFES, PRIENE, MILET și DIDIM sunt câteva dintre orașele antice care trebuie vizitate de orice turist care ajunge la KUSADASI.

 

Mare parte dintre aceste situri istorice sunt aproape de Kusadasi, astfel că excursia cu autocarul este o plăcere. Noi am început drumul cu orașul Efes, considerat ”Parisul antichității”, pentru fastul și evoluția pe care a înregistrat-o de-a lungul secolelor. 

 

La Efes te surprinde modul în care s-a păstrat totul. Cu puțină imaginație poți să reconstruiești clădirile antice, iar ghidul te ajută foarte mult în acest proces. Încă se păstrează aleea principală a vechiului oraș, pe care se mai văd statuile celor mai importante personalități care au locuit în Efes, vedetele acelor vremuri. Locurile pe aceste socluri se cumpărau cu bani mulți, fiind etalonul statutului social. Se păstrează ruinele fostei biblioteci, amfiteatrul și alte vestigii pe care le puteți descoperi singuri într-o astfel de excursie. 

 

Orașul este situat pe coasta de vest a Asiei Mici, la sud de Izmir. A fost întemeiat de coloniștii ionieni, iar în secolul VI i.C. a fost construit aici si Templul Zeitei Artemis, dar care a fost incendiat și distrus. În anul 133 d.C., Efesul a fost cucerit de romani și a cunoscut o altă perioadă de evoluție. 

 

 

În Efes este prima reclamă din istorie la un bordel. Este vorba despre un desen pe placă de marmură, care prezintă un dreptunghi, o talpă și un cerc, ce simbolizează o monedă. Ghidul turc ne-a explicat că astfel ”clienții” știau care este drumul spre stabiliment și că trebuit să plătească.

 

Descoperiți Turcia: Orașul antic Efes și Casa Fecioarei Maria, două atracții turistice ce merită să le vedeți măcar odată în viata

 

O altă legendă spune că biblioteca din Efes era legată de bordel printr-un tunel subteran, iar bărbații se foloseau de mersul la bibliotecă pe post de scuză pentru a ajunge în brațele frumoaselor femei.

 

 

În perioada de glorie, orașul a avut 240.000 de locuitori și a ajuns în perioada romană capitala provinciei Asia. Tot aici ar fi venit Apostolul Ioan și a scris Evanghelia care îi poartă numele, astfel că locul are și o însemnătate creștină. 

 

Excursia la Efes durează circa 90 de minute, iar drumul din stațiunea Kusadasi până la vechiul oraș este de 15 kilometri. Astfel că vizita nu durează mai mult de o jumătate de zi.

 

Coloniile grecești Priene, Milet și Didim sunt și ele la îndemâna oricărui turist care vizitează stațiunea Kusadasi. Excursia este în oferta agențiilor și durează o zi întreagă. 

 

 

Prima oprire este la Priene, o cetate grecescă ridicată pe o terasă muntoasă. Aici poate fi vizitat Amfiteatrul, templul Atenei, Agora, iar priveliștea este uluitoare, orașul fiind un port în antichitate.

 

Milet a fost următoarea oprire. În orașul în care a trăit faimosul filosof grec, Thales, pot fi vizitate ruinele amfiteatrului și termele Faustinei. 

 

Excursia în cele trei colonii se termină cu templul Zeului Soarelui Apolo din Didima. De obicei turiștii ajung aici la ora amiezii, astfel că ghidul vă va duce la un restaurant unde să luați masa, iar apoi este vizitat templul. Edificiul este grandios, dar nu a fost terminat niciodată. Ca turist trebuie să mergeți să îl vedeți, cuvintele nefiind suficiente pentru a-l descrie. 

 

 

Hierapolis este un alt oraș antic ce trebuie văzut o dată cu excursia la PAMUKKALE, fiind situate în imediata vecinătate. 

 

Pamukkale - Palatul de bumbac, unic în lume. Turcia are o MINUNE turistică ce trebuie văzută - VIDEO și FOTO

 

Noi am ales o excursie oferită de Alis Holidays pentru a vedea Pamukkale și Hierapolis, un oraș din care au rămas unele ruine, fiind nevoie totuși de un ghid care să vă povestească istoria locului. Mai sunt fragmente din zidul imprejmuitor, amfiteatrul, Templul lui Apollo, Poarta Domitiana, arcade si cimitirul. 

 

Strada principală din orașul antic vă duce până la terasele albe de la Pamukkale, dar drum se bifurcă și spre bazinele cu apă termală de la piscina Cleopatrei.

 

Hierapolis a fost fondat de Bergama Eumenes al II-lea, regele Pargamonului, care a denumit localitatea cu numele soției sale Hiera. Orașul a fost distrus de două cutremure, dar a fost reconstruit de fiecare dată.

  

APHRODISIAS este un alt oraș care merită vizitat, fiind situat tot în zona Kushadasi. Amplasat lângă o carieră de marmură, orașul este celebru pentru sculpturile din marmură, iar muzeul de aici merită văzut pentru că ascunde minuni ale lumii antice.

 

 

Turșitii pot ajunge și la Smyrna sau Izmirul de azi. Orașul antic cunoaște acum o înflorire fără precedent, fiind al treilea ca marime din Turcia și are câteva milioane de locuitori. 

 

Izmirul poate fi vizitat fie cu trenul, pentru cei care se cazează la Kusadasi, fie cu avionul. În zona Konak pot fi vizitate siturile istorice și muzeul, iar apoi se poate face o plimbare pe faleză, până în centrul orașului. Turiștii pot ajunge și în zona veche cu autobuzul din Konak. De asemenea, se poate urca și pe deal, la cetate, cu telefericul, iar de acolo este o priveliște splendidă peste Marea Egee.

 

Cei care vor să vadă altceva, pot alege o excusie în actualul Bodrum, vechiul Halicarnas, o adevărată perlă a Turciei. Peninsula Bodrum are un sol roșiatic, relief deluros, iar stațiunea Bodrum este comparată cu ”Ibiza”. 

 

Printre obiectivele turistice de aici se numără Castelul Sf. Petru, construit în sec. al XV-lea de Cruciatii Ioaniti, Muzeul de Arheologie Subacvatica, Mausoleul si Muzeul Mausoleului sau amfiteatrul antic greco-roman.

 

Nu trebuie ratate nici pelerinajele la bisericile din zona Kusadasi. 

 

Se spune că în Efes au activat o anumită perioadă și apostolii Pavel și Ioan Evanghelistul. Iar traditia crestina spune că în imediata apropiere a orașului ar fi fost îngropată Maria Magdalena (în capela Panaghia Kapoulou), iar în interiorul orașului Luca Evanghelistul. 

 

Casa Fecioarei Maria atrage anual sute de mii de turiști veniți în pelerinaj pentru a se ruga. Capela a fost construită pe ruinele Casei Sfintei Fecioare, temeliile datand din sec I-IV, iar restul din sec. Al VII-lea. Ultima restaurare a capelei a avut loc în anul 1951. 

 

 

Locașul de rugăciune este mic, iar în interior nu este permis accesul cu camerele de filmat sau fotografiat. 

 

Maica Domnului a fost adus la Selcuk de Sfântul Apostol Ioan și a trăit aici până la sfârșitul zilelor sale. Specialiștii cred că și mormântul Maicii Domnului se află tot la Efes, în Munții Koresus, dar opozanții acestei teorii susțin că mormântul se află la Ierusalim. 

 

Papa Paul al VI lea a vizitat Casa Maicii Domnului în 1967 și a confirmat ”neoficial” autenticitatea locului. Au mai fost în vizită și Papa Ioan Paul al doilea și Papa Benedict al XVI -lea. 

Comentarii Facebook