S-a anunțat programul parțial pe zile pentru UNTOLD 2018! Vezi ce artiști urcă pe scenă în fiecare zi și cât costă biletele (P)



UNTOLD 2018 vine în acest an, pe cele 10 scene, cu unii dintre cei mai buni artiști internaționali ai momentului. The Chainsmokers, Jason Derulo, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Afrojack, Tiesto, Don Diablo, Steve Aoki, Dimitri Vegas&Like Mike, Solomun și Nina Kraviz sunt doar câțiva dintre artiștii care au urcat deja în line-up- ul festivalului UNTOLD.

Organizatorii vin în curând și cu alte nume mari care vor completa lista celui mai așteptat festival de muzică.

Ediția din acest an a festivalului UNTOLD vine cu surprize pentru fanii celui mai așteptat eveniment muzical al anului. Pentru că UNTOLD a devenit unul dintre festivalurile lui de suflet, Armin van Buuren și-a dorit ca în acest an să fie cel care va face din ceremonia de închidere a ediției 2018 a festivalului UNTOLD, un moment unic și de neuitat. Fanii festivalului vor trăi și în acest an experiențe muzicale unice alături de cei peste 250 de artiști care vor ajunge la Cluj- Napoca, la unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, UNTOLD.

Headlinerii festivalului și o parte din artiștii anunțați deja vor concerta pe cele 10 scene ale festivalului după cum urmează:

JOI, 2 AUGUST: THE CHAINSMOKERS, DIPLO, AFROJACK, OLIVER HELDENS, The Asteroids Galaxy Tour, Will Sparks, Nina Kraviz, Pan Pot, Borgore, Pendulum DJ Set și mulți alții.

VINERI, 3 AUGUST: JASON DERULO, KYGO, TIESTO, KSHMR, TUJAMO, DON DIABLO, Solomun, Modestep, Noisia DJ Set și mulți alții.

SAMBATĂ, 4 AUGUST: THE PRODIGY, STEVE AOKI, DIMITRI VEGAS & LIKE MIKE, DANNY AVILA, ALESSO, Loco Dice, Seth Troxler, The Glitch Mob, Flux Pavilion, Andy C și mulți alții.

DUMINICĂ, 5 AUGUST: ARMIN VAN BUUREN, PAUL KALKBRENNER, FEDDE LE GRAND, Jamie Jones, Dub Fx, Wilkinson DJ Set și mulți alții.

Programul este parțial și poate suferi modificări.

IA-ȚI ACUM BILETUL DE O ZI!

Începând de marți, 17 aprilie, ora 10.00 se pot achiziționa bilete de o zi. Pentru zilele de JOI, VINERI și DUMINICĂ fanii festivalului pot cumpăra biletele de o zi la prețul promoțional de 225 de lei plus taxe. Prețul final al acestora va fi de 300 de lei plus taxe. Pentru ziua de SÂMBĂTĂ, prețul biletului este de 275 de lei plus taxe, prețul final al acestuia fiind de 350 de lei plus taxe.

UNTOLD 2018 va avea loc în perioada 2-5 august, la Cluj-Napoca.

 



Comentarii Facebook