Divertisment

S-a anunțat al doilea val de artiști pentru UNTOLD 2018! The Chainsmokers vin pentru prima dată în România

  





Organizatorii festivalului UNTOLD au anunțat al doilea val de artiști pentru ediția din 2018.

Astfel,THE CHAINSMOKERS, JASON DERULO, legendarul TIËSTO, DON DIABLO, TUJAMO, KSHMR, FEDDE LE GRAND, DANNY AVILA, WILL SPARKS, THE ASTEROIDS GALAXY TOUR, PAUL KALKBRENNER, JAMIE JONES, SETH TROXLER, BORGORE și THE GLITCH MOB completează line-up-ul UNTOLD 2018.

Duo-ul american, THE CHAINSMOKERS vin pentru prima dată în România, în luna august, la festivalul UNTOLD. Cei doi membri, Alex Pall și Andrew Taggart sunt câștigatori ai unui premiu Grammy, iar melodia cu care au devenit cunoscuți - “Closer”, are peste două miliarde de vizualizări. În 2017, THE CHAINSMOKERS au lansat în colaborare cu trupa britanică Coldplay piesa “Something just like this” care în prima zi de lansare a obținut și un record mondial. Piesa a avut peste 9 milioane de accesări într-o singură zi, performanță nereușită de nici un artist până în acel moment. Tot în anul 2017, revista Forbes a plasat THE CHAINSMOKERS pe locul al treilea în topul celor mai bine plătiți DJ din lume, cu câștiguri de peste 40 de milioane de dolari.

Artistul american JASON DERULO vine pentru prima dată pe scena festivalului UNTOLD. În 2017 a fost prezent pe scena festivalului NEVERSEA unde, în fața a peste 70.000 de fani a promis că se va întoarce în România. A fost fascinat de căldura cu care a fost primit, dar și de energia publicului. Melodii ca și “Swalla”, “Tip toe”, “Wiggle Wiggle”, “Want to want me” și multe alte hituri care l-au consacrat se vor auzi live în vară pe scena principală a festivalului UNTOLD.

Legendarul TIËSTO se reîntoarce la Cluj-Napoca. Artistul se află în topul preferințelor fanilor UNTOLD încă de la prima ediție și promite că în vară experiența muzicală va fi una unică și de neuitat.

DON DIABLO, TUJAMO și FEDDE LE GRAND se reîntorc pe scena principală a festivalului UNTOLD. Dj-ul olandez, Don Diablo a declarat după ediția din 2017 că show-ul de la Cluj-Napoca a fost momentul său preferat din an și că își dorește să se reîntoarcă.

KSHMR și DANNY AVILA au fost prezenți la ediția din 2017 a festivalui NEVERSEA și vin pentru prima dată la Cluj-Napoca. Ambii artiști și-au dorit să trăiască și atmosfera festivalului UNTOLD.

THE ASTEROIDS GALAXY TOUR și WILL SPARKS completează line-up-ul scenei principale a festivalului.

Scenele Galaxy și Alchemy completează lista de artiști cu nume mari și atât de așteptate de fanii festivalului: PAUL KALKBRENNER, PAN-POT, JAMIE JONES, SETH TROXLER, BORGORE și THE GLITCH MOB.

Până în acest moment peste 35.000 de fani ai festivalului și-au achiziționat un abonament pentru cele patru zile. Abonamentele pot fi achiziționate de pe www.untold.com.

CAZARE CĂMINE

Cei care nu și-au găsit încă un loc de cazare pot să consulte site-ul festivalului UNTOLD unde au fost publicate și posibilitățile de cazare în căminele studențești din Cluj-Napoca.

UNTOLD 2018 va avea loc în perioada 2-5 august la Cluj-Napoca.

27-3-2018, 11:16
58 vizualizări
27 comentarii
gigi28-3-2018, 9:16
dragonule....taiwanule!
CLUJEAN28-3-2018, 7:48
Iubitorii de Untold sa se bucure iar Haterii sa suga, oricum o sa fie Untold si anu asta asa ca rabdati hateriilor cuvintele voastra sunt chiar degeaba !! EEEE OOOO
Antonia. 28-3-2018, 8:37
Un clujean adevărat.
Mulțumim Boc.
doc27-3-2018, 21:51
Muresan Ioan -- ce vorbesti mosule, e festivalul Clujului si al nostru, al clujenilor ! Ce lege a zgomotului ?? Ea nu se aplica la evenimente publice, nici atata nu stii ?
Retardatule28-3-2018, 7:55
Sigur ca se aplica, cretinule.
pt retardat28-3-2018, 13:47
NU se aplica la evenimente publice sponsorizate de Primarie. Esti complet ramolit, mosulica. Dupa cum bine te-ai semnat.
antoldeanu27-3-2018, 17:49
Urmeaza antoldu...!! Opriti-va, numai puneti botul mai clujeni la asemenea balciuri gen Cheaismockers, Iason Derulo etc etc , etc cantate de te miri cine dar organizate de boc poc cosas adulat ca sa va scoata ochii, sa scoata ochii prostimii, adica clujeanului simplu, care imediat cade pe spate la asa ceva, si sare cu stampila Votat Boc! Este penibil, este jenant, este rusinos! Ca pe la Primarie... se stie, mizeria si jalea e cat casa! Ne-a ajuns cu huliganismul lor si concertele de tot rahatul si mirosuri de oameni beti si drogati, fete curve duse gengbanguri prin holuri intunecoase si scarboase, urmate bineinteles de avorturi la guri de canal plin de sloboz, etc acolo la concurenta cu cainii vagabonzi ai Orasului, desigur... Astia care lingeti santul Bocului si sunteti incantati de prestatia lui Pinochio de Rachitele sunteti niste coate goale, sarantocii care s-au mutat la Cluj din stufiserisul zonelor neelectrificate, saraci de nu aveati nici dupa ce bea apa din santul din fata cocioabei parintesti. Dormeati cu pisatul in voi de frica sa iesiti la clozetul din fundul curtii! Va-ti vandut vaca si cocosul din batatura ograzii... Ati prins un job platit cat toate alocatiile si ajutoarele satrei si va-ti indatorat pe 40-50 de ani la banci locuind in garsoniera bancii.
Ca... de ce sa ne mai ferim, astia sunteti cei incantati de balciurile si zilele clujului, de antoalde, de festivaluri ale apei si aerului si fraierului si toate cele facute de boc, chiar si traficul sufocat ca asa ati vazut voi la cinema-ul satesc, ca asa se circula la NEW Yorck in anii 50. Din pacate astia si votati, nu da draq o nou criza? Inapoi bai putori, la munca campului cu voi, baragladine paduchioase!
Moc an27-3-2018, 17:53
Ai dreptate! Si bine inteles ca traficul va fi blocat pe strazile balciului. Dar hai sa lasam masinile acasa si sa mergem la chermeza. Preturile rivalizeaza cu cele mai de fitze cluburi sau restaurante din oras, la bere, mancaruri, inghetata. Nu mai spun de modul insalubru in care se prepara si cum sunt tinute alimentele. Oare se va schimba ceva anul acesta? Ma indoiesc de asta, Politia sanitara si veterinara, OPC, ANAF etc vor lipsi cu desavarsire , ca in anii trecuti, ca deh, e ziua antoldului! WC-uri publice vor fi acele cutii albastre care sunt pline de fecale si urina si pout ca naiba. Cam asta va asteapta pe cei care mergeti la balci. Plus cateva paparude stafidite, cativa poponari populari, ca si in anii trecuti care mai aduna ceva banuti de la romani. Va doresc sedere in trafic cu calm si votati BOC!!
Bocila27-3-2018, 18:26
Asa-i cum spuneti. panem et circenses. Poate totusi de mila copiilor aia de la ATI vor muta porcaria, pe la Pata Rat sau spre sudul tarii unde e mai bine, din toate puctele de vedere.
Boc isi bate joc27-3-2018, 18:39
Ca Boc isi bate joc, se stie, se cunoaste, canta pasarile cerului si se grangure pruncii la tatile mamelor lor si s-au plans copii de la ATI. Ce-au facut autoritatile orasului, in frunte cu Boc preaslavitul?
Antonia. 27-3-2018, 19:09
Celor care nu le place Cluj -Napoca, sau clujenii, sunt rugați ca pe perioada Festivalului Untold, sa ne lase in pace și sa se retragă in P*** (Croația) ,in comuna P***(Italia) sau chiar in satul P*** din vecinatati(Ungaria- unde sigur va priește).Daca aveți p*** puteți sa va cumparati femei in Botswana, sau sa citiți un ziar P*** electronic intr-o alta țara, și chiar o p*** contemporană in România. Sper ca sa va găsiți liniștea in P***. Cu drag va fac aceste recomandări, din partea tuturor clujenilor cu penis din Cluj Napoca,

@Antonia.27-3-2018, 19:49
Ai reaparut pe calea slobozului, mai, nea copy paste? Mai sloboz de colon, antonia te cheama acum? Ti-am mai spus, esti un limbric fara pic de imaginatie, copiezi pana si nick namey-ul, iar apocrifa asta, cu adaugari penibile si ne la locul lor,atat gramatical cat si ca sens, arata cat de limitat mental si mai ales mintal esti si cat de limitati sint postacii din beciul de pe Motilor. Asa ca antonia etc, etc din subsolul igrasios si plin de mizerie, mai lues uman, stai linistit acolo si peijoreaza cat vrei, adevarul si realitatea vor iesi la suprafata, probabil piticot a tras o linie de canal direct la voi, stai in capatul tevii si inghititi cu spor, pofta sa aveti, scatofagi nenorociti!
Antonia.27-3-2018, 20:57
Pole, pole!
@Antonia27-3-2018, 21:16
Pole si tie si la familiata, goz bocist!
Antonia.27-3-2018, 21:30
E doar o melodie, iti dedic din suflet, nu cred ca o înțelegi..pole, pole, încet, încet.
@Antonia27-3-2018, 21:32
Iar eu iti dedic tie si la familia ta polele celelalte, cele adevarate!
Antonia.27-3-2018, 21:48
Esti "marcat" vorba unui postac de teapa ta.
Esti un nefericit, mârțoaga de postalion.
@Antonia27-3-2018, 21:55
Da, da! .. Intre timp inghite tu polele cele adevarate, impreuna cu familia ta!
Eu 27-3-2018, 22:03
Deja plictisești, esti de o prostie rară, ce-ar fi sa te duci in P..A unde ti-a fost recomandat de Antonia. in cel mai civilizat mod cu putința?Si i-ati familia si postacii anti BOC, anti clujenilor si anti orașului Cluj-Napoca, unde următoarele 4 mandate tot Boc si TISE vor ieși !
@Antonia28-3-2018, 0:24
Da, da .. Esti acelasi! Urmatoarele 4 mandate ma-ta v-a iesi! Gozule!
Antoniu28-3-2018, 6:33
Antonie, robotel intelijent, dar tie ti-a crescut puta? Sa nu-mi spui ca ai si floci, e mare cibernetica asta, nu degeaba Clujul e Silicon Valley al Ieuropei, iar bio-cibernetica face posibila a 9-a minune a lumii. Despre a 8-a mai ramane de vazut, dar tot la Cluj se afla.
Antonia.28-3-2018, 7:47
Ar fi bine s-o intrebi pe ma-ta dacă mi-a crescut sau nu.iti va da răspunsul, cu entuziasm și pofta.
Iar floci am cât sa-ti dau și pt scalpul tău, nu mai cheltui cu asta .
Antoniu28-3-2018, 8:20
Fain raspuns, Boc, ia vezi de softul asta ca a luat-o razna, gerontofilie, lesbianism, disfunctii endocrine, probabil uleiul e inadecvat ori diferenta de potential, fa si tu o treaba buna, daca tot ai pus un robot sau roboteasa in subsolul ala, sau o fi de la umezeala ori Nutella sufuroasa?
Antonia.28-3-2018, 17:37
Bai Antoniu, nimeni nu-i perfect, fiecare cu ale lui. Dar când depășești intr-un mod grotesc limitele bunului simt, când demnitatea nu mai este decat un amărât de cuvânt din DEX ,atunci e f grav pt tine si tot ce imi poți stârni este doar mila si scârbă.
Ai găsit singura bresa in care poți sa-ti verși toate supărările si poți sa jignești mândru si fără frica, din spatele unui monitor?
Esti doar un nefericit, un frustrat,la fel ca toti cei care doresc răul clujenilor , a primarului BOC,a orașului Cluj-Napoca, a mea .....dar nu o sa aveti niciodatace am eu sau omul pe care-l bălăcăreați tu: succes, imaginație, respect, prieteni reali si mai ales creier si demnitate.
Cristi27-3-2018, 15:39
Hai frustratii, activarea. Nu puteti dormi, e in centrul orasului, nu va puteti plimba prin jumatate de parc. E domeniu public, vreti intrare libera. De ce sunt garduri? Noua de ce nu ne da ceva? Se umple orasu de drogati.
Cristi,ba Cristi29-3-2018, 13:56
ba Cristi , Cristi
ba ma auzi ba baiatule'
ba ne doare undeva ca nu poti tu sa te plimbi prin parc in perioada untold-ului
danutz27-3-2018, 12:08
ce e VAL ca VALUL trece...... ha ha ha. eu vreau bilet la festivalul de la anul

Cele mai citite ştiri din Divertisment

540 vizualizări
17-9-2018, 17:47
Festival gratuit de muzică la Cluj. Vezi ce artiști vor concerta în centrul orașului» Vezi tot
329 vizualizări
17-9-2018, 16:48
Mihaela Rădulescu, aspru criticată de un cunoscut medic estetician. Ce spune despre operațiile sale estetice» Vezi tot
303 vizualizări
18-9-2018, 11:02
Vasile Şeicaru refuză să se mai ducă la emisiuni TV din cauza ”manelizării”» Vezi tot
258 vizualizări
18-9-2018, 13:28
Paul McCartney spune ”verde în față” cine a despărțit trupa Beatles. A recunoscut fără menajamente» Vezi tot
80 vizualizări
17-9-2018, 13:55
Peste 21.000 de spectatori la Festivalul stradal WonderPuck 2018 FOTO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?