Parada autoturismelor de epocă din Cluj-Napoca are loc în octombrie

 

”Retro Paradei de Toamna” va aduna la start peste 45 de autoturisme de epocă din Cluj-Napoca, dar ar putea veni și din alte județe. 

 

Evenimentul va avea loc duminica, 18 octombrie, între orele 10.00 şi 12.00.

 

”Retro Parada Toamnei”, manifestarea așteptată în fiecare toamnă la Cluj, expune automobilele participante în Piaţa Unirii (între orele 10.00 şi 12.00), după care  urmează o paradă prin centrul oraşului, pe traseul: Piaţa Unirii - Bul. Eroilor - Piaţa Avram Iancu - Bul. 21 Decembrie - Piaţa Unirii - Bul. Regele Ferdinand -  Str. Gheorghe Bariţiu - Splaiul Independenţei - Podul Garibaldi -  Bul. 1 Decembrie1918, cu punct terminus în parcarea de la Cora, unde maşinile vor staţiona între orele 12.30 - 14.30, putând fi admirate de clujeni. 

 

La paradă ar urma să participe peste 45 de automobile de epocă atât din Cluj-Napoca, cât și din întreaga ţară.

 

Întâlnirea de duminică, 18 octombrie, poate fi începutul unei pasiuni pentru mașinile vechi care să vă aducă în rândul colecționarilor. În fond, fiecare automobilist peste 40 de ani a avut, cândva, o Dacie sau mașină veche. Manifestarea “Retro Parada Toamnei” este inclusa in programul anual al Retrmobil Club Romania şi reprezintă ultima etapa din calendarul competiţional 2015”, precizează reprezentantul judeţean al Retromobil Club România, dr. Dan Sorin Popescu.

Comentarii Facebook