Noi artiști confirmați la Electric Castle 2014. Vezi cine va urca pe scena de la Bonțida



Organizatorii festivalului de muzică electronică Electric Castle 2014, de la castelul Banffy din Bonțida, au anunțat încă o serie de artiști care vor urca pe scena festivalului.

Thievery Corporation revine după 6 ani în România, în formulă completă (13 oameni pe scenă), și va susține un concert în cadrul celei de-a doua ediții a Electric Castle Festival, desfășurat la Castelul Banffy din Bonțida, județul Cluj. Trupa reprezintă al doilea „cap de afiș” anunțat de organizatori, după ce DJ Rusko a confirmat că va veni la festival pentru a susține primul său concert din România. Până acum au mai fost anunțați 30 din cei peste o sută de artiști care vor concerta pe cele cinci scene special amenajate în ambientul de basm al „Versailles-ului Transilvaniei”, anunță organizatorii.

Un alt invitat de seamă din acest an este DJ Fresh (Dan Stein), considerat a fi un adevărat motor al muzicii electronice. Descris drept o tornadă, vârtejul său creativ domină scena muzicii electronice de aproape un deceniu. Combină cu lejeritate house, dancehall, acid jazz, reușind să aibă constant hituri în topurile europene. Împreună cu Messy MC promite un spectacol total la Bonțida.

O altă artistă care vine la Electric Castle este Akua Naru, muziciană ce și-a început proiectul în SUA, a trecut prin China și Ghana și s-a stabilit apoi în Germania. Cu o voce exersată din copilărie, Akua oferă un circuit ritmat între poezie și muzică, un concert inedit prin formula intimă și interactivă cu care se prezintă în fața publicului.

DJ EZ,o legendă a muzicii garage, e considerat de industria muzicală „cel mai bun” DJ de garage din toate timpurile. A început la 15 ani, în 1989, când punea muzică house la un post pirat de radio. Patru ani mai târziu și-a creat propriul post pirat, axat mai ales pe rave, iar după ce autoritățile i-au blocat emisia a ajuns la Freek 101.8 FM. Notorietatea în creștere i-a adus în 1999 un show săptămânal la Kiss FM, iar un an mai târziu a lansat compilația „Pure Garage Series”, care i-a adus un disc de platină și rămâne și azi cea mai vândută compilație de acest gen.

În urma succesului înregistrat la prima ediție Electric Castle, Orchestra Notes & Ties revine și în acest an pe scena de la Bonțida. Formată din studenți și absolvenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, orchestra aduce o prezentare inedită și ghidușă a unui gen muzical considerat de mulți a fi doar „pentru cunoscători”.

Nume noi pe scena de la Bonțida sunt King Shiloh, unul dintre primele sound-systemuri de reggae și dub din lume, inspirat din cultura Jah Rastafari, și Slow Magic, un artist ce a ales să-și prezinte doar muzica, în timp ce identitatea rămâne ascunsă sub o mască tribală.

La cea de-a doua ediție Electric Castle mai revin Shiver, unul dintre cei mai versați DJ din România, și CTC, trupă hip hop înființată de DOC, Deliric și Vlad Dobrescu, una dintre cele mai iubite trupe din underground-ul românesc. Se întorc pe scena Castelului Banffy și Pop Killers, care au ales și ei să-și ascundă identitatea prin măști în timp ce combină sunetul distorsionat de chitară cu noul sound „electro”.

Alte nume apreciate care vor concerta la Electric Castle 2014 sunt Mihai Popoviciu, unul dintre cei mai inovativi producători est-europeni de muzică electronică, și timișoreanul K-lu, care vine împreună cu DJ Sauce.

Comentarii Facebook