Moldoveanul care a băgat în SPERIEȚI juriul de la Britain's Got Talent VIDEO


Alexandr Magala, un tânăr de 27 de ani, din Orhei, Republica Moldova, a reușit să îi bage în sperieți pe jurații concursului Britain’s Got Talent cu numărul său.

Moldoveanul este dansator la bară și înghițitor de săbii, iar reprezentația sa le-a dat emoții mari spectatorilor.

Punctul culminant al momentului său a fost când a înghițit o sabie, apoi s-a urcat pe bară și și-a dat drumul cu capul în jos, oprindu-se la câțiva centimetri de podea.

Alexandr se trage dintr-o familie săracă, din Orhei, iar în 2005, după ce a terminat clasa a 9-a, a plecat de acasă și a mers la Chișinău pentru a face liceul. Aici și-a început cariera sportivă făcând breakdance, iar în 2011 a abandonat facultatea pentru a se muta în SUA, după ce a câștigat la ”Loteria Vizelor”.

Comentarii Facebook