INSULA IUBIRII. Au fost scene de sex în faţa camerelor. Telespectatorii sunt şocaţi - VIDEO

 

INSULA IUBIRII. Pe ”Temptation Island – Insula iubirii”, doi dintre concurenți au fost filmați în timpul unui moment intim. 

 

Cea de-a unsprezecea noapte petrecută la ”Temptation Island – Insula iubirii” a fost cea în care ”ispita” a câștigat pe ambele insule. ”Sunt destul de cerebrală și știu să mă opresc”, spunea Elena într-un testimonial.

 

Elena mai spunea că va evita să se facă de râs la televizor sau să își șocheze prietenii. Tomiță a cucerit-o, însă, iar cei doi au petrecut unul în brațele celuilalt o noapte de amor pasional.

 

Tot în pat sfârșesc și Deea și Robi. Deși inițial a stat retras și a plâns după relația pe care o credea pierdută cu Medana, Deea a fost singura ispită care a reușit să-l consoleze și să-l facă să iasă din apatie și tristețe, scrie libertatea.ro.

Comentarii Facebook