Miercuri 17 Aprilie

Histrioniada Elevilor a început. Festivalul național de teatru are un program atractiv

 

Sloganul festivalului din ediția de Centenar este: ”Piesele puse în scenă de noi sunt mai tari decât teatrul lor!”.

”Histrioniada Liceenilor”, Festivalul national de teatru organizat exclusiv de liceeni pentru liceeni, a avut, în 3 septembrie 2018, deschiderea oficială, cu piesa companiei de teatru independent Reactor, numită „Planeta Manipulare S01”, care a fost pusă în scenă la cinematograful Dacia din Mănăștur. Sala fost plină de liceenii iubitori de teatru, veniți din toate colțurile României. La cea de-a XVI-a ediție a festivalului de la Cluj Napoca participă șase trupe din: București, Alba Iulia, Focșani, Galați, Constanța, Timișoara, Cluj Napoca, Suceava și Sibiu. Precizăm că una dintre trupe are componenți din mai multe orașe.

Alături de aceste trupe vor performa 10 artiști amatori în spectacole de „one man show”. În total vor vor intra în competiție pentru trofeul Histrioniada aproape 80 de actori-elevi. Alături de aceștia au venit la Cluj instructori și voluntari. În total sunt peste 130 de participanți, care au primit cazare, masă și alte facilități din partea unicului organizator: Consiliul Județean al Elevilor Cluj.

Din echipa de organizare a festivalului fac parte opt elevi, cei care fac parte din Biroul Executiv Județean al Elevilor, adică: Dana, Tania, Alex, Diana, Maria, Alex, Mihai și Rareș. Copiii sunt elevi la: Coșbuc, Șincai, Economic, Telecom, Blaga și Pedagogic.

Începând din 4 septembrie începe competiția oficială pentru câștigarea trofeului. Toate spectacolele de teatru se defășoară în sala mare a Casei de Cultură a Studenților, de la ora 16 până la ora 20, în fiecare zi, până în în 6 septembrie, când va avea loc festivitatea de premiere.Aceasta se va desfășura de la ora 13, în același loc, când va fi înmânat marele trofeu al festivalului.

Precizăm că unul dintre atelierele festivalului va fi susținut, în două zile, de apreciatul actor Titi Băcioiu. La rândul său, îndrăgita actriță Elșena Ivanca s-a implicat în ajutarea organizatorilor clujeni pe linia jurizării competiției.


Comentarii Facebook