Zboruri spre Egipt prin Kartago Tours în fiecare săptămână (P)

 

Kartago Tours îi invită pe transilvăneni la o vacanță de vis în Egipt. Zborurile sunt efectuate săpămânal de pe Aeroportul din Târgu Mureș, iar turiștii din Cluj-Napoca sunt transportați gratuit la Targu Mureș.

 

Dacă încă nu te-ai hotărât unde să-ți petreci vacanța, Kartago Tours revine cu o ofertă deosebit de  avantajoasă: Perla Africii – Egipt, un loc fascinant şi plin de mister. 

 

Egiptul este cunoscut încă din vechi timpuri atât pentru distracţie cât şi pentru frumuseţile sale. Vechi tărâm al  faraonilor şi al civilizaţiilor antice, Egiptul este una dintre cele mai captivante şi mai atractive destinaţii din lume. 

  

Pe lângă faimoasele piramide şi imaginea unei civilizaţii misterioase de mult disparută, Egiptul oferă totodată un veritabil paradis turistic.  

 

Pentru o vacanţă de neuitat, Kartago Tours recomandă staţiunile Hurghada  şi Marsa Alam, locuri care  garantează trăirea unor clipe minunate.  

 

Hotelurile de aici sunt adevărate complexe, de tip all inclusive cu programe de animaţie şi de distracţie zilnice  pentru aproape toate vârstele. Puteţi petrece un sejur în cadrul unui astfel de complex hotelier, dar puteţi opta şi pentru excursii în care se vizitează Valea Regilor, Templul Reginei Hatshepsut, Colosii lui Memnon şi Templul Karnak. Oferta de vacanţă cuprinde şi posibilitatea unei plimbări cu vaporul pe Marea Roşie, călătorie cu jeepul în deşert, vizitarea unui sat beduin şi plimbarea cu cămila. 

 

De asemenea, Hurghada este cunoscut ca un oraş al petrecerilor, mai ales printre europeni. Localnicii vă vor spune că aici viaţa începe odată cu lăsarea nopţii. 

    

O altă atracţie importantă din Egipt o reprezintă ecosistemul din Marea Roşie, flora şi fauna acesteia oferind experienţe de neuitat pentru pasionaţii de scufundări sau snorkeling. Reciful de corali din Marea Roşie face ca aici să existe câteva puncte de scufundare renumite pentru iubitorii acestui sport. Unul dintre acestea se află chiar în Marsa Alam, aşa-zisa “Casă a delfinilor”, un loc magic pentru scufundări, unde vor fi satisfăcuţi atât profesioniştii cât şi începătorii. 

 

Am reluat charterele către destinaţia Egipt începând cu data de 10 iunie. Deşi la început turiştii au fost reticienţi faţă de această destinaţie, după câteva zboruri şi câteva sejururi reuşite petrecute de turişti în Egipt, cererea a crescut astfel că am ieşit pe piaţă şi cu oferte speciale atât pentru familii cu copii cât şi pentru cupluri tinere sau grupuri organizate”, declară Souani Haithem, directorul Agenţiei de Turism Kartago Tours. 

 

Pachetele oferite de noi încep de la 320 euro, însă în funcţie de destinaţie, perioadă, locaţie, număr de persoane realizăm şi oferte personalizate pentru cei interesaţi” a completat Souani Haithem. 

 

În fiecare zi de miercuri, doritorii pot pleca spre Egipt direct din Târgu-Mureş sau Bucureşti. Pentru turiştii din Cluj-Napoca, Agenția asigură gratuit transferul Cluj-Napoca - Aeroportul din Târgu- Mureş şi retur. 

 

Anul acesta Agenţia Kartago Tours a relansat destinaţiile de vacanţă Tunisia şi Egipt la preţuri excepţionale, dar pe lângă acestea turiştii pot alege sejururi în Turcia si Bulgaria. 

Comentarii Facebook